Modificarea Legii societatilor comerciale

[07.11.2005 - Societati comerciale]


Prin Legea nr. 302 din 24/10/2005, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 27.10.2005, s-au adus o serie modificari ai completari Legii 31/1990 privind societatile comerciale.

Astfel, prin modificarea art. 10 alin. 1 din Lege, capitalul social al societatii pe actiuni si al societatii in comandita pe actiuni nu poate fi mai mic decat echivalent in lei al sumei de 25.000 euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data subscrierii.

Societatile comerciale din aceasta categorie al caror capital social este in prezent inferior acestei valori au obligatia de a-l majora in termen de 1 an de la intrarea in vigoare a legii, sub sanctiunea dizolvarii pronuntata de tribunalul competent, la cererea Oficiului National al Registrului Comertului.

Prin derogare de la prevederile art. 237 alin. (3) si (4) din Legea nr. 31/1990, republicata, hotararea tribunalului prin care s-a pronuntat dizolvarea se inregistreaza in Registrul Comertului, se comunica pe cale electronica Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucursati si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului si se afiseaza pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului si la sediul Oficiului Registrului Comertului de pe langa tribunalul in raza caruia societatea isi are inregistrat sediul.

Hotararea de dizolvare poate fi atacata cu recurs, atat de societatea comerciala (in termen de 30 de zile de la comunicarea hotararii), cat si de orice persoana interesata (in termen de 30 de zile de la publicarea pe pagina de Internet a Oficiului National al Registrului Comertului).


De asemenea, Legea 302/2005 stabileste ca, in cazul in care in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe Lista practicienilor in reorganizare si lichidare, remunerarea acestuia urmand a fi facuta din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in temeiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In caz contrar, persoana juridica dizolvata se radiaza din oficiu, bunurile ramase revenind actionarilor sau asociatilor, sub conditia exercitarii acestui drept in termen de 6 luni de la comunicarea incheierii de radiere.


vezi lista de articole »